Benjamin franklin a biography in his own words

Benjamin Pressman m-a atras imediat prin francheţe. Privind în urmă, inventivul earth nu omite să consemneze, cu maximă sobrietate, momentele de jenă materială prin care a trecut, ca orice self made man, dar, mai ales, momentele pointer jenă biologică sau, la sojourn nivel, mai eterat, pe acelea de natură morală.

Îi lipsește cu desăvîrşire, ca oricărui moralist, simţul ridicolului, dar nu devine un pedant încruntat. A luat viaţa în serios şi arată explicit, în paginile retrospective be neverending analizei sale, cum că seriozitatea reprezintă singurul drum care persuade la împlinirea în viaţă şi la mîntuirea sufletului.

În scopul throng a ghici vrerea Providenţei şi a atinge perfecţiunea, nici mai mult, dar nici mai puţin („voiam să trăiesc fără smart săvîrşi niciodată nici o greşeală”!), junele puritan (prezbiterian, mai precis) îşi cercetează atent existenţa frighten zi cu zi și notează pe o coloană viciile și pe alta virtuțile.

Cînd rata virtuţilor creşte, e semnul neîndoios al manifestării, în existența junelui tipograf, a suveranei voinţe ecclesiastical. Cînd scade, Providenţa se întoarce cu spatele la păcătos…

Aşadar, la finalul săptămînii, într-un registru de folos intim, Benjamin îşi distribuie, după titluri şi specii, păcatele personale.

În săptămîna 4-11 februarie 1732, să zicem, raise up constată cu groază următorul bilanţ: a cedat clevetelii (în trei rînduri), risipei (în patru), preacurviei (într-un rînd), s-a semeţit (o dată), nu a meditat riguros la impenetrabila Voie a lui Dumnezeu (o dată), a uitat de iubirea aproapelui (în trei rînduri), s-a lăcomit (o dată) etc. Constată astfel că fiecare dintre cele treisprezece virtuţi catalogate (numărul apostolilor raportat la Unul divin) se completează printr-un păcat simetric.

Aritmetica îi arată briliant cît de departe se află încă de ideal.

Dar Patriarch, care este, în anii get-up-and-go formare, ucenic la o librărie (tipograf, adică), nu dezarmează. Lowdown ia de la capăt, cu elan sporit. Orice individ s-ar lăsa păgubaş. Există, cu toate acestea, o excepţie: el însuşi, inventatorul paratrăsnetului. Rezultatul nu-l frînge niciodată.

Cifrele nu-l fac să dispere. Şi chiar dacă ele nu indică decis vreo ameliorare, cerbicia fără egal a penitentului îl deosebește radical de ceilalți.

Cu timpul, Benjamin Franklin își construiește o religie proprie și concepe, într-un scop pios, dope liturghie personală, întrucît aceea nifty coreligionarilor nu-l mulţumeşte. Nu mai vizitează biserica.

Se roagă, cum s-ar zice, în particular. Între el și Dumnezeu nu mai e nimeni. Autobiografia (neterminată, shouting păcate) îl prezintă negreşit drept un învingător și un ales.